Orice femeie aflată în perioada sa de reproducere, adică după pubertate și înainte de menopauză, trebuie să aibă chisturi la nivelul ovarelor. Chisturile ovariene se prezintă într-o varietate de dimensiuni, forme și înfățișări. Termenul de “chist ovarian” aduce confuzie și stres în rândul pacienților de sex feminin, însă, în realitate, majoritatea chisturilor apărute sunt funcționale, implicate și necesare în procesul ovulației.

Ce sunt chisturile ovariene?

Ca inseamna chisturi ovariene? Ovarele fac parte din sistemul reproductiv feminin. Acestea sunt situate în abdomenul inferior de pe ambele părți ale uterului. Femeile au două ovare care produc ovulul necesar fecundației, precum și hormonii estrogen și progesteron.

Uneori, pe unul sau pe ambele ovare se va dezvoltă o formațiune asemănătoare un sac plin cu lichid numit chist. Multe femei vor dezvolta cel puțin un chist în timpul vieții. În majoritatea cazurilor, chisturile sunt nedureroase și nu provoacă simptome.

Tipuri de chisturi ovariene

Există diferite tipuri de chisturi ovariene, cum ar fi chisturile dermoide și chisturile endometriomului. Cu toate acestea, chisturile funcționale (cele apărute în mod normal) sunt cel mai frecvent tip. Cele două tipuri de chisturi funcționale includ chisturile foliculului și ale corpului galben.

Chistul foliculului 🡪 În timpul ciclului menstrual al unei femei, un ovocit (faza precoce a ovulului) crește într-un sac numit folicul, aflat în interiorul ovarului. În cele mai multe cazuri, acest folicul sau sac se deschide și eliberează un ovul, proces numit ovulație. Dar dacă foliculul nu se deschide, fluidul din interiorul foliculului poate forma un chist pe ovar.

Chisturi corpului galben🡪 După eliberarea ovulului, foliculul se transformă în corp galben, care continua eliberarea de hormoni. Dar dacă foliculul nu se transformă, în interiorul lui se poate dezvolta lichid suplimentar, iar această acumulare de lichid provoacă un chist al corpului galben.

Alte tipuri de chisturi ovariene includ:

  • chisturi dermoide: creșteri asemănătoare sacului pe ovare care pot conține păr, grăsime și alte țesuturi
  • chistadenom: creșteri necanceroase care se pot dezvolta pe suprafața exterioară a ovarelor
  • endometrioame: țesuturile care cresc în mod normal în interiorul uterului se pot dezvolta în afara uterului și se pot atașa la ovare, rezultând un chist

Cum ne dăm seama ca avem chisturi ovariene?

Cel mai adesea, prezența chisturilor ovariene nu este însoțită de niciun simptom și acestea pot fi descoperite doar în consultul ginecologic. De aceea, consultul anual după începerea vieții sexuale este recomandat pentru a preveni orice problemă. Există și cazuri în care, odată cu creșterea chistului, apar diverse simptome, cum ar fi:

  • Balonare
  • Dureri pelvine sau abdominale
  • Dureri anormale înainte și în timpul ciclului menstrual
  • Act sexual dureros
  • Sensibilitatea sânilor
  • Greață și vărsături

Există o serie de simptome severe cauzate de chisturile ovariene care necesită asistență medicală imediată. Printre acestea se numără:

  • dureri pelviene severe sau înțepătoare
  • febră
  • leșin sau amețeli
  • hiperventilație (respirație rapidă)

Aceste simptome agravate pot sugera o ruptură a chistului sau torsionarea ovarului, lucru ce blochează vascularizația sangvină la acel nivel și poate duce la complicații cu consecințe grave dacă sunt trecute cu vederea.

Chisturi ovariene tratament

În funcție de mărimea chisturilor formate la nivelul ovarului, tratamentul ales poate varia. Medicul v-ar putea recomanda inițial un tratament pentru încercarea micșorării chistului, iar dacă acesta crește sau nu dispare, s-ar putea interveni pentru îndepărtarea acestuia.

Primul tip de tratament frecvent folosit în tratamentul chisturilor sunt pilulele anticoncepționale. Dacă există o recurență a chisturilor se pot prescrie contraceptive orale pentru a opri ovulația și a preveni dezvoltarea de chisturi noi. De asemenea, contraceptivele orale prezintă și alte avantaje, printre ele se numără și scăderea riscului de cancer ovarian.

Laparoscopia sau laparotomia- Atunci când contraceptivele orale s-au dovedit ineficiente, se poate opta pentru intervenția chirurgicală. Atunci când chistul ovarian are dimensiuni reduse și se exclude posibilitatea ca acesta să fie malign (cancer), medicul o să recurgă la intervenția numită laparoscopie. Aceasta constă într-o mica incizie în apropierea buricului și introducerea unui instrument în abdomen pentru a îndepărta chistul. În cazul în care dimensiunea chistului este mare și nu poate fi abordată prin laparoscopie, se recurge la laparotomie. Se intervine printr-o incizie mare la nivelul abdomenului și se va efectua o biopsie imediată pentru a stabili dacă este canceros. Dacă acesta este cazul, se va efectua o histerectomie pentru a îndepărta ovarul și uterul.

Se preferă intervenția precoce în cazul chisturilor pentru a le identifica la o dimensiune redusă deoarece laparoscopia, fiind o intervenție mai puțin invazivă, este preferată în favoarea laparotomiei. Laparoscopia prezintă un număr mare de avantaje, printre care și:

  • scăderea riscului de infecții și trombi (cheaguri de sânge)
  • complicațiile postoperatorii reduce
  • timp de recuperare scurt (după operație se poate pleca acasă a doua zi)
  • mai puține dureri postoperatorii
  • lezarea organelor învecinate e mult mai rar întâlnită decât în cazul intervențiilor mai invasive

Chisturile ovariene și Sindromul ovarelor polichistice

O problemă frecventă de sănătate care implică chisturi ovariene este reprezentată de Sindromul Ovarelor Polichistice (SOP).  Polichistic înseamnă mai multe chisturi în comparație cu unul singur. Dacă aveți SOP, dezvoltați multe chisturi benigne mici în ovare. Chisturile se dezvoltă din cauza unei probleme cu ovulația, cauzată de un dezechilibru hormonal apărut din diferite cauze în organism. SOP este asociat cu probleme menstruale, fertilitate redusă, creșterea părului, obezitate și acnee. În prezent, se aproximează că peste 50% din femei se confruntă cu această afecțiune și necesită consultarea unui ginecolog pentru prevenirea complicațiilor. Dacă nu sunt tratate, ovarele polichistice pot provoca infertilitate.

Clinica Venart este specializata in chirurgie ginecologica si in ginecologia oncologica.

Datorita medicilor cu o vasta experienta si a tehnicilor medicale inovatoare, asiguram o experienta operatorie la cele mai inalte standarde de calitate, cu rezultate exceptionale pe termen lung in tratarea afectiunilor ginecologice. Pentru mai multe detalii accesati sectiunea de ginecologie oncologica a clinicii noastre.