Dieta după colecistectomie. Care sunt alimentele pe care ai voie să le consumi şi care sunt cele interzise după intervenţia chirurgicală de scoatere a fierii? Este una din întrebările care ne macină, mai ales după ce am suferit această intervenție. In articolul de mai jos promitem să facem lumina și să răspundem cât mai multor intrebări.

Ce înseamnă dieta post-colecistectomie?

Adică ceea ce avem voie să mâncăm după operație. Regimul alimentar poate fi unul restrictiv datorită intervenţiei chirurgicale, apoi devine oarecum permisiv, odată cu trecerea timpului. Dieta alimentară pentru colecist este una cât se poate de eficientă , după cum se va putea afla în  cele ce urmează:

Eliminarea fierii din organism conduce, de foarte multe ori, la apariţia unor probleme medicale numite „sindrom postcolecistectomie”. Printre cele mai frecvente simptome se numără: greaţă şi gust amar, dureri sub coaste, în partea dreaptă, arsuri pe piept, probleme de tranzit intestinal.

Cât timp trebuie să țin dietă după colecistectomie?

Regimul va fi ţinut în perioada post operatorie în care sunt prezente simptomele descrise mai sus, însă grăsimile de orice fel trebuie evitate permanent, acestea putând fi declanşatoare de crize şi stari de greaţă şi vărsături.

Lista alimentelor permise după operaţia de colecist

  • Carnea albă de pui;
  • Carne de curcan sau vită.

Ideal este ca aceasta să se poate prepara fiartă, la cuptor, la aburi sau la grătar.Poate fi asezonată cu ierburi și legume pentru un plus de savoare.

Peştele slab poate fi consumat proaspăt copt sau fript, fiert sau ca rasol.

Pacientul va putea consuma brânză dulce de vaci, lapte, iaurt, lapte bătut. Aceste alimente trebuie introduse treptat și nu imediat după operație.

Pâinea să fie consumată în cantități mici, iar făinoasele rafinate trebuie fierte foarte bine, mai mult decât scrie pe pachetul de prezentare (minim15 minute).

Dovlecei, morcovi, salată verde, fasole verde tânără, ardei, roşii, vinete, conopidă sau spanac pot fi consumate ca soteuri, sufleuri, piureuri, salate sau budinci. Cartofii se vor consuma copţi sau fierţi.

Pot fi consumate şi fructe coapte bine ca piureuri de fructe coapte, sucuri, compoturi sau în diferite preparate.

Ouăle pot fi consumate, după operaţie, dar cu moderație sub formă de omletă dietetică, depinzând de toleranţa fiecărui pacient. Medicul vă va consilia în acest sens.

Se pot consuma şi condimente aromate precum mărar, leuştean, pătrunjel, tarhon, cimbru, dafin.

Mai sunt permise supele de pui de casă, creme de legume, supele slabe de carne sau oase, borşurile.

Sosurile pot fi consumate doar în cazul în care sunt gătite dietetic, având puţină grăsime şi făină puțină cât să lege preparatul. Ideal ar fi, ca acestea să nu fie îngroșate cu amidon.

În ceea ce privește deserturile preparate din aluaturi dietetice recomandarea noastră ar fi ca acestea să aibă un conținut bogat de brânză de vaci, fructe, gelatine din sucuri de fructe, miere, sau biscuiţi dietetici.

Apa pe care o consumați trebuie să fie plată sau slab mineralizată și în niciun caz minerală(cu bule).

Sarea poate fi consumată în cantităţi normale cu excepţia cazurilor în care sunt contraindicaţii.

Meniul zilnic după operația de colecistectomie

Dupa îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare pacienții trebuie să mănânce mai des și mai putin, împărțind dieta pe cât posibil în 3 mese principale și 2 gustări.

Refacerea organismului după colecistectomie variază între două și patru săptămâni, în funcție de tipul intervenției. Acest interval este mai scurt după colecistectomia laparoscopică și mai lung dupa colecistectomia clasică, în care mușchii abdomenului au fost secționați și apoi cusuți. Vindecarea musculară durează mai mult( aproximativ o lună).

In acest interval de timp trebuie evitați factorii care cresc tensiunea musculară abdominală, precum efortul fizic intens (exerciții fizice, ridicare de greutăți, etc) precum și cresterea presiunii abdominale prin balonare ori constipatie, care pot genera rupturi sau alte complicații interne. De aceea, pacientul trebuie să evite alimentele care provoacă balonari (leguminoase și în special fasolea boabe, linte, năut, mazăre boabe, unele fructe crude și varza).

Se pot consuma în continuare proteine (pește, carne de pui fără piele, curcan, carne de vițel, lapte și iaurt degresat, brânzeturi albe, cum ar fi urda sau ricotta) precum și fructe, legume fierte, cereale integrale, cum ar fi ovăz și semințe de in, orez brun, pâine din cereale integrale,

In prima zi postoperator, pacientul însă, va consuma doar lichide și alimente mai ușoare ( supă limpede, brânză de vaci), iar regimul se poate prelungi până la 2-3 zile dacă colecistita a fost operată „in regim de urgență”. Este important  menținerea unui nivel optim de hidratatare. Astea înseamnă un consum din partea pacientului de multă apă plată, ceaiuri din plante sau sucuri naturale, din legume sau fructe.

Dieta corespunzatoare, după o interventie chirurgicală, ajută la reducerea durerii și  a disconfortului fizic, și contribuie la adaptarea organismului la noul statut. După acest episod, este recomandată o dieta bogată în fibre. Aceasta va ajuta la menținerea unui tranzit normal, fară diaree sau constipație. Se poate întâmpla ca în primele zile, intestinul să fie mai leneș. In caz de diaree, se vor consuma alimentele simple, cum ar fi orez, pui fiert și eventual câteva condimente.

După operația de îndepărtare a vezicii biliare, trebuie evitate: carnea grasă (cea de porc) rântașurile, slănina, cârnați, mezeluri, șuncă, carne de vită, frisca, smântana cu conținut mare de grăsimi, lapte integral, brânza, unt, ciocolata, prăjituri cu cremă, pizza, sandwich-uri de la fast-food, napolitane, snacks-uri, chipsuri și produse alimentare semipreparate sau congelate.

Uleiul nu este interzis în totalitate, dar  consumul trebuie să se facă cu moderație, la fel ca și în privința unor alimente precum brânză, cascaval, ouă, nuci sau alte semințe grase (dovleac sau de floarea soarelui).

Consumul de băuturi spirtoase este interzis în această perioadă de recuperare a organismului.

Alimente nerecomandate după operaţia de colecist

  • Carnea grasă de oaie, porc, vânat, gâscă, mezelurile, conservele de carne, peştele gras;
  • Brânzeturile grase sau fermentate, smântâna cu conținut mare de grăsimi sau brânza topită;
  • Ouăle prăjite, omleta cu cârnați și multe condimente, maioneza sau gălbenuşul de ou. Ideal oul fie;t.
  • Vor fi excluse  din start grăsimile prăjite de orice fel:untura, slanină, unt, seul, uleiul de palmier;
  • Produse făinoase sau produsele de patiserie nu sunt recomandate pentru un organism care se reface după operația de colecistectomie.

Ar trebui evitate prăjiturile de coferărie cu cremă și foarte grase, cele cu mult unt sau cele care sunt preparate cu alune, nuci,cocos, cacao, ciocolată sau îngheţată.

Un interval de timp mai îndelungat se vor evita ciorbele cu dres de gălbenușe, supele grase, borşul *îmbogățit* cu smântână.

Și în cazul condimentelor ar fi de evitat: piperul, boia iute, muştar-adică tot ceea ce înseamnă piperat sau iute ca gust.

Nu au ce căuta băuturile carbogazoase precum sucurile acidulate. Nici apa minerală nu e recomandată, deoarece poate duce la balonare.

Nerespectarea dietei după operația de colecistectomie duce la simptome precum: gust amar, diaree chiar și persistentă,  greaţă,  vărsături, dureri sub coaste cu precădere în partea dreaptă, scăderea poftei de mâncare.

Recomandările echipei de medici specialiști din cadrul clinicii Venart sunt:

„În primul rând, să se menţină o dietă moderată şi echilibrată; pot fi integrate cu succes mese de volum mic mai frecvente şi evitarea consumului de grăsimi, astfel încât cantităţile mici de bilă din intestin să fie suficiente pentru digestie. În al doilea rând, orice modificare survenită pe parcursul recuperării după operația de colecistectomie să ducă la informarea medicului și chiar prezentarea la cabinet dacă apar acuze digestive persistente, întrucât ele pot semnaliza şi complicaţii serioase“.

Articole recomandate:

Ce este Indicele de Masă Corporală și ce este un calculator indice de masă corporală? Calcularea greutății ideale.