Hernia inghinală este cea mai frecventă formă de hernie și apare atunci când o porțiune de intestin sau de țesut gras împinge printr-o zonă slăbită a peretelui abdominal, în regiunea inghinală (zona dintre abdomenul inferior și coapsă). Se manifestă de obicei printr-o umflătură care apare la efort și se poate reduce în repaus.
Singurul tratament care rezolvă definitiv o hernie inghinală este operația, iar la Clinica VenArt aceasta se realizează preponderent minim-invaziv (laparoscopic), cu recuperare rapidă și rată mică de recidivă.
Prețul unei operații de hernie pornește de la 8.500 lei și variază în funcție de tipul herniei și de tehnica folosită.
Costul poate fi decontat prin asigurare privată de sănătate sau achitat în rate. Pentru un preț personalizat și o programare, sună la recepție: colegii noștri îți oferă toate detaliile de care ai nevoie.
Află prețul pentru cazul tău: Ai o hernie inghinală și vrei un preț exact pentru cazul tău? Sună la recepția Clinicii VenArt: 0731 837 520 sau 0364 140 261. Îți spunem prețul personalizat (de la 8.000 lei), te programăm la consult și îți explicăm decontarea prin asigurare privată și plata în rate.
Ce este hernia inghinală
Peretele abdominal este format din mai multe straturi de mușchi și țesut conjunctiv care țin organele la locul lor. Când în acest perete apare o zonă slăbită sau un mic orificiu, o parte din conținutul abdomenului (cel mai frecvent o ansă intestinală sau epiploon) poate ieși prin el, formând o proeminență vizibilă în zona inghinală.
Aceasta este hernia inghinală și reprezintă aproximativ 80% din totalul herniilor.
Există mai multe tipuri de hernii abdominale, fiecare cu localizarea și particularitățile ei.
Dacă vrei o privire de ansamblu asupra tuturor formelor, poți citi ghidul nostru complet despre tipuri de hernie: cauze, simptome și tratament.
În acest articol ne concentrăm exclusiv pe hernia inghinală. Vei afla cum recunoști o hernie inghinală, când devine periculoasă și cum decurge operația de hernie inghinală la Clinica VenArt.
Simptomele herniei inghinale
Semnul principal al herniei inghinale este apariția unei umflături în zona inghinală, pe una dintre părți (mai rar pe ambele).
Aceasta devine mai evidentă când stai în picioare, tușești, strănuți sau ridici greutăți și se poate retrage atunci când te întinzi.
Alte simptome frecvente:
- disconfort, senzație de greutate, presiune sau arsură în zona inghinală;
- durere care se accentuează la efort, la aplecare sau la ridicarea de greutăți;
- la bărbați, umflătura se poate extinde spre scrot;
- în unele cazuri, hernia nu doare și este descoperită întâmplător.
Când hernia inghinală devine urgență medicală
Uneori o porțiune de intestin rămâne blocată în hernie (încarcerare) sau i se oprește alimentarea cu sânge (strangulare). Aceasta este o urgență chirurgicală. Prezintă-te imediat la spital dacă apar:
- o umflătură care nu se mai reduce și devine dureroasă;
- durere bruscă și intensă în zona inghinală;
- greață, vărsături, balonare, oprirea tranzitului;
- înroșirea sau schimbarea culorii pielii deasupra herniei.
Netratată, hernia strangulată poate duce la complicații grave.
De aceea, chiar dacă hernia nu doare, este important să fie evaluată de un chirurg.
Hernia inghinală la bărbați
Hernia inghinală este mult mai frecventă la bărbați decât la femei, o hernie inghinală apărând la aproximativ 1 din 4 bărbați pe parcursul vieții, din cauza particularităților anatomice ale canalului inghinal, prin care coboară cordonul spermatic.
La bărbați, umflătura poate coborî până la nivelul scrotului, mai ales în herniile mari sau vechi.
Riscul crește odată cu vârsta, dar hernia inghinală poate apărea la orice vârstă, inclusiv la sportivi sau la persoane care ridică frecvent greutăți.
Hernia inghinală afectează viața sexuală?
O hernie inghinală necomplicată nu afectează, de regulă, funcția sexuală.
Poate însă provoca disconfort sau durere în zona inghinală ori scrotală în timpul efortului.
În cazuri rare și avansate, presiunea asupra structurilor din apropiere poate crea probleme.
După operația corect efectuată, cei mai mulți pacienți își reiau viața normală, inclusiv activitatea sexuală, în câteva săptămâni.
Dacă ai nelămuriri legate de acest aspect, discută deschis cu chirurgul la consult.
Hernia inghinală la femei
Deși mai rară, o hernie inghinală apare și la femei și este adesea mai greu de observat, pentru că umflătura poate fi mai mică.
La femei există și riscul de confuzie cu hernia femurală, care se localizează puțin mai jos și are un risc mai mare de strangulare.
Din acest motiv, evaluarea de către un chirurg și, la nevoie, ecografia sunt importante pentru un diagnostic corect.
Cauze și factori de risc
O hernie inghinală se produce prin combinația dintre o slăbiciune a peretelui abdominal (uneori prezentă de la naștere) și creșterea presiunii în abdomen.
Principalii factori de risc:
- efortul fizic intens și ridicarea repetată de greutăți;
- tusea cronică (inclusiv la fumători) și strănutul frecvent;
- constipația cronică și efortul la defecație;
- excesul de greutate și obezitatea;
- sarcina;
- înaintarea în vârstă și slăbirea naturală a țesuturilor;
- antecedente de intervenții chirurgicale în zonă.
Cum se pune diagnosticul
În cele mai multe cazuri, o hernie inghinală este diagnosticată printr-un simplu examen clinic: medicul palpează zona și îți poate cere să tușești pentru a evidenția umflătura.
Atunci când hernia este mică, profundă sau când există dubii, se poate recomanda o ecografie de perete abdominal sau, mai rar, alte investigații imagistice.
Un diagnostic corect stabilește tipul herniei și cea mai potrivită metodă de tratament.
Programează un consult: Ai observat o umflătură sau simți disconfort în zona inghinală? Programează un consult la Clinica VenArt. Sună la 0731 837 520.
Se poate trata o hernie inghinală fără operație?
Este una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților. Răspunsul sincer: măsurile fără operație pot ține simptomele sub control, dar NU vindecă hernia și nu elimină riscul de complicații. Defectul din peretele abdominal nu se închide de la sine.
Ce presupun soluțiile fără operație:
- Supraveghere activă (watchful waiting): pentru herniile mici, care nu dor și nu deranjează, medicul poate recomanda monitorizarea periodică.
- Centura sau bandajul herniar: oferă un sprijin temporar și pot reduce disconfortul, dar nu tratează cauza.
- Corectarea stilului de viață: evitarea ridicării de greutăți, prevenirea constipației prin fibre și hidratare, menținerea unei greutăți normale, renunțarea la fumat.
Important: pastilele și antiinflamatoarele pot masca durerea, dar nu au niciun efect asupra herniei în sine.
Singura metodă care vindecă definitiv o hernie inghinală și îndepărtează riscul de strangulare este operația.
Dacă hernia crește, doare sau te limitează, este momentul să discuți despre intervenție.
Operația de hernie inghinală
Operația (cura chirurgicală a herniei) repune conținutul la locul lui și întărește peretele abdominal, de cele mai multe ori cu ajutorul unei plase (mesh) care previne recidiva.
Există două abordări principale.
Operația laparoscopică (minim invazivă)
Se realizează prin câteva incizii mici, prin care chirurgul introduce o cameră și instrumentele.
Tehnicile folosite sunt TEP (total extraperitoneală) și TAPP (transabdominală preperitoneală). Avantaje:
- incizii mici și cicatrici discrete;
- durere postoperatorie redusă;
- recuperare mai rapidă și revenire mai devreme la activitățile zilnice;
- risc mai mic de infecție a plăgii;
- deosebit de utilă în herniile bilaterale sau recidivate.
Tehnica TEP (Totally Extra Peritoneal) este considerată de mulți chirurgi „gold standard” în tratamentul herniei inghinale.
Este o tehnică „tension free”: plasa se așază în spațiul properitoneal și acoperă întreaga zonă inghinală (inclusiv zonele unde pot apărea herniile directe, indirecte, femurale și obturatorii), fără a afecta integritatea peretelui abdominal.
Pentru că nu se pătrunde în cavitatea peritoneală, riscul de a leza organele interne (anse intestinale) este practic zero.
Avantajele confirmate: durere postoperatorie redusă, mobilizare încă din ziua operației, complicații de plagă aproape absente și o rată mică de recidivă (aproximativ 1–4%).
Această tehnică necesită un chirurg cu experiență avansată în chirurgia laparoscopică.
Operația clasică (deschisă)
Prin tehnica Lichtenstein, chirurgul reparară hernia printr-o incizie în zona inghinală și fixează o plasă pentru a consolida peretele. Este o metodă sigură și larg folosită, potrivită în anumite situații medicale.
Ce anestezie se face și cât durează operația
În funcție de tehnică și de particularitățile pacientului, operația se poate face cu anestezie generală, rahidiană sau, în cazuri selectate, locală.
O intervenție necomplicată durează, în general, între 30 și 90 de minute.
La Clinica VenArt, o mare parte dintre pacienți pot fi tratați în regim ambulator (fără internare prelungită).
Când se operează hernia inghinală
Momentul intervenției se stabilește împreună cu chirurgul.
În general, operația este recomandată când hernia provoacă durere sau disconfort, când crește în dimensiuni, când limitează activitatea zilnică sau când există risc de complicații.
Herniile foarte mici și asimptomatice pot fi urmărite o perioadă, dar orice semn de încarcerare sau strangulare impune intervenția de urgență.
Recuperarea după operația de hernie inghinală
Recuperarea depinde de tehnica folosită și de fiecare pacient.
După o operație laparoscopică, mulți pacienți se pot deplasa în aceeași zi și pot fi externați rapid, adesea chiar a doua zi. În linii mari:
- reluarea activităților ușoare, zilnice: în câteva zile;
- evitarea efortului fizic intens și a ridicării de greutăți: aproximativ 2-4 săptămâni;
- revenirea completă (inclusiv sport intens): în funcție de recomandarea medicului, de obicei după câteva săptămâni.
Postoperator este important să eviți constipația (dietă bogată în fibre, hidratare), să respecți indicațiile privind efortul și să te prezinți la controalele recomandate.
Rata de recidivă după o operație corect efectuată, cu plasă, este mică.
Cât costă operația de hernie inghinală
La Clinica VenArt, prețul unei operații de hernie pornește de la 8.000 lei.
Costul final depinde de mai mulți factori: tipul și dimensiunea herniei, tehnica chirurgicală (laparoscopică sau clasică), tipul de plasă folosit, complexitatea cazului și durata internării.
Pentru un preț exact, adaptat situației tale, cel mai bine este să suni la recepție sau să vii la un consult.
Decontare prin asigurare și plată în rate
Înțelegem că partea financiară contează. De aceea, la Clinica VenArt ai mai multe opțiuni:
- Decontare prin asigurare privată de sănătate: lucrăm cu Signal Iduna, NN Asigurări, Medicover, Allianz Țiriac, Sano Pass și alți parteneri, intervențiile chirurgicale putând fi decontate direct, în baza acoperirilor contractuale.
- Plată în rate: prin cardul Star BT (Banca Transilvania) poți achita în 6 rate fără dobândă, iar prin finanțare tbi bank poți obține aprobare rapidă (în aproximativ 10 minute), cu documente minime.
Vezi toate metodele de plată și lista completă a asiguratorilor parteneri pe pagina Asigurări și metode de plată.
Colegii de la recepție îți spun exact ce acoperă asigurarea ta.
De ce să alegi Clinica VenArt
Operațiile de hernie fac parte din activitatea secției de chirurgie generală laparoscopică a clinicii.
Intervențiile sunt realizate de chirurgi cu experiență, specializați în clinici renumite din Europa, SUA și Israel, folosind tehnici moderne, minim-invazive.
Datorită acestor tehnici, peste 60% dintre pacienți pot fi tratați în regim ambulator. Poți vedea echipa pe pagina medici chirurgie generală.
Programează-te acum: Rezolvă hernia inghinală definitiv, în siguranță.
Sună la recepția Clinicii VenArt: 0731 837 520 sau 0364 140 261. Afli prețul personalizat (de la 8.000 lei), te programezi la consult și primești toate detaliile despre operație, decontarea prin asigurare privata și plata în rate.
Întrebări frecvente despre hernia inghinală
Când se operează hernia inghinală?
Operația se recomandă atunci când hernia doare, crește, limitează activitatea sau prezintă risc de complicații. Herniile mici și asimptomatice pot fi urmărite, dar orice semn de strangulare impune intervenția de urgență.
Cât durează operația de hernie inghinală?
O intervenție necomplicată durează, de obicei, între 30 și 90 de minute, în funcție de tehnică și de particularitățile cazului.
Cât durează recuperarea după operația de hernie inghinală?
După operația laparoscopică, activitățile ușoare se reiau în câteva zile, iar efortul intens se evită aproximativ 2-4 săptămâni. Revenirea completă are loc, de regulă, după câteva săptămâni, conform recomandării medicului.
Ce anestezie se face la operația de hernie inghinală?
În funcție de tehnică și de pacient, se poate folosi anestezie generală, rahidiană sau, în cazuri selectate, locală. Tipul de anestezie se stabilește împreună cu medicul anestezist.
Se poate vindeca o hernie inghinală fără operație?
Nu. Măsurile fără operație (centură, evitarea efortului, supraveghere) pot ameliora temporar simptomele, dar nu închid defectul din perete. Singurul tratament curativ este operația.
Cât costă operația de hernie inghinală?
La Clinica VenArt, prețul pornește de la 8.000 lei și variază în funcție de tip, tehnică și complexitate. Pentru un preț personalizat, sună la recepție. Intervenția poate fi decontată prin asigurare privată sau achitată în rate.
Este periculoasă hernia inghinală?
O hernie necomplicată nu este o urgență, dar poate deveni periculoasă dacă se strangulează. De aceea este important să fie evaluată de un chirurg, chiar dacă nu doare.
Studii: