În ce constă o operație laparoscopică?

Chirurgia laparoscopică (laparoscopie), numită și “minim-invazivă” este o tehnică specializată și evoluată față de procedurile tradiționale de a efectua o intervenție chirurgicală.

Într-o intervenție tradițională “deschisă”, chirurgul folosește o singură incizie de câțiva centimetri pentru a aborda locul vizat pentru operație. În schimb, în cazul chirurgiei laparoscopice, se utilizează mai multe incizii de maxim 0,5-1 cm, care poartă numele de “port”, prin care sunt introduse instrumente tubulare specializate, cunoscute sub numele de “trocar” și o cameră specială, numite laparoscop.

Cu ce scop apelăm la laparoscopie?

În trecut, chirurgia laparoscopică era folosită în mod obișnuit în chirurgia ginecologică sau patologii ale vezicii biliare. În ultimul deceniu, utilizarea acestei tehnici s-a extins și în chirurgia intestinală datorită numeroaselor avantaje și riscul din ce în ce mai redus de complicații. În prezent, majoritatea operațiilor pot fi abordate laparoscopic.

De obicei, o problemă apărută la nivelul abdomenului sau pelvisului este rezolvată cu ajutorul acestui tip de intervenții. Printre cele mai des effectuate se numără:

  • Îndepărtarea unui chist, polip sau abces;
  • Biopsii sau chirurgie exploratorie pentru a observa structurile în scop diagnostic;
  • Îndepărtarea cheagurilor de sânge;
  • Repararea rupturilor în diferite țesuturi;
  • Intervenții în sfera ginecologică pentru tratarea unor patologiei ovariene sau trompelor uteine;
  • Colecistectomie/apendicectomie (îndepărtarea unor organe);
  • Rezecția unor tumori.

Chirurgia laparoscopică este tot mai întâlnită datorită avantajelor pe care le prezintă:

  • Dureri diminuate, mai mici decât în cazul intervenției tradiționale;
  • Recuparare rapidă;
  • Durata de spitalizare scurtă;
  • Absența cicatricilor sau cicatrice mai mici;
  • Reducerea traumei asupra peretelui abdominal.

Articol recomandat: Ai fost programat la o operație? Ce ar trebui să știi înainte și după.

Cum te pregătești pentru o intervenție laparoscopică?

Înainte de a te supune unei intervenții de chirurgie laparoscopică, vei avea nevoie de teste diagnostic care să confirme necesitatea operației. Acestea pot include și manopere non-invazive cum ar fi radiografii, ecografii sau puțin mai invazive sau deranjante, cum sunt endoscopiile sau colonoscopiile.

Testarea preoperatorie ar putea include și o hemoleucograma, pentru a măsura elementele figurate din sânge, teste biochimice ale sângelui, dozarea enzimelor hepatice și electrocardiogramă. După ce testele confirmă posibilitatea de a efectua operația, medicul îți va da toate informațiile despre aceasta, inclusiv locul inciziilor, perioada de recuperare anticipate și orice limite de care te-ai putea lovi în zilele de refacere.

Înainte de ziua operației trebuie să te abții din a consuma alimente și lichide. 

În ceea ce privește tratamentele luate, va trebui să renunți sau să diminuezi dozele de anticoagulante sau antiinflamatorii pentru câteva zile cu scopul de a preveni riscul de hemoragie. În funcție de procedură, vi s-ar putea recomanda administrarea unor antibiotic orale înainte de aceasta pentru a diminua riscul de infecție.

Este important însă să le luați cu acordul medicului, pentru a nu dezvolta rezistență inutilă la acele antibiotice.

Recuperarea după laparoscopie

Odată ce operația a fost încheiată, vei rămâne sub observație timp de câteva ore înainte de externare. Îți vor fi monitorizate semnele vitale, cum ar fi pulsul, tensiunea arterială și frecvența respiratorie și orice semn de reacție anormală la anestezie. În unele cazuri este necesar să rămâi sub observație peste noapte. Timpul de externare variază de la pacient la pacient și depinde de: starea generală de sănătate, tipul de anestezie folosit și reacția corpului la procedură.

Câteva zile după intervenție vei simți o durere moderată și trepidantă la nivelul inciziilor, pentru care medicul vă poate prescrie analgezice. Deși deranjantă, această durere se ameliorează de obicei de la o zi la alta. Este, de asemenea, des întâlnită și durerea la nivelul umerilor.

În timpul procedurii, pentru a asigura o mai bună vizualizare a cavității abdominale este introdusă în această o cantitate de dioxid de carbon care să umfle abdomenul pentru a crea mai mult spațiu. Acest gaz poate irita diafragma, mușchiul care desparte toracele de cavitatea abdominală și care împarte un nerv comun cu deltoidul (mușchiul umărului) de aceeași parte.
În urma folosirii acestui gaz poate apărea și balonarea. Cu toate astea, orice disconfort ar trebui să dispară într-un interval de câteva zile.

În ceea ce privește activitățile de zi cu zi, poți să revii la tot ce făceai înainte în aproximativ o săptămână. Pentru o recuperare rapidă, este recomandat să:

  • Să fii activ cât mai repede cu putință pentru a reduce apariției cheagurilor de sânge;
  • Dormi mai mult decât de obicei;
  • Poarta haine largi.

Este posibil să aveți și alte probleme, inclusiv dificultăți de somn, durere și oboseală. Asigurați-vă că sunați la cabinetul medicului dumneavoastră dacă aceste probleme nu se ameliorează în câteva săptămâni.

Dieta după laparoscopie

Constipația poate apărea după o intervenție chirurgicală gastro-intestinală sau ca efect secundar al opioidelor (analgezice) . În funcție de tipul de intervenție chirurgicală laparoscopică, este posibil să vi se recomande restricții dietetice sau medicamente pentru a preveni constipația.

Este important să beți aceeași cantitate de lichide ca înainte de operație. În prima zi, puteți consuma alimente sub formă lichidă precum suc de mere, ghimbir, supă, biscuiți sau pâine prăjită pentru a evita deranjul gastric. Încercați să stați departe de sucurile de citrice precum suc de portocale și de sucul de roșii. În zilele următoare puteți adăuga treptat alimente și să vă întoarceți la dieta obișnuită.

Există și riscuri asociate cu laparoscopia?

Deși substanțial mai reduse, riscurile și complicațiile apărute în timpul sau după o intervenție laparoscopică pot totuși apărea în unele cazuri. Unele dintre cele mai des întâlnite sunt hemoragiile, infecțiile sau lezarea organelor abdominale.

După procedură este important să fiți vigilenți la apariția semnelor de infecție. Contactați-vă medicul în momentul în care observați unul sau mai multe dintre următoarele:

  • Febră sau frisoane;
  • Durere abdominală care se intensifică;
  • Roșeață, inflamație sau scurgeri la nivelul inciziei;
  • Greață și vărsături;
  • Tuse persistentă;
  • Dispnee (dificultăți în respirație);
  • Imposibilitatea de a urina;
  • Amețeală.

Există un risc de leziune a organelor în timpul examinării și manipulării acestora prin intermediul laparoscopului. Astfel, sânge sau alte lichide ar putea apărea în spațiile virtuale ale abdomenului dacă unul dintre organe este străpuns și necesită operație pentru a ameliora defectul.

Chirurgia generala laparoscopica este o sectie deosebit de importanta a clinicii Venart.
Interventiile chirurgicale sunt realizate de medici cu vasta experinta, specializati in clinici renumite din Europa, SUA si Israel.

Datorita tehnicilor medicale inovatoare, numeroase afectiuni sunt tratate prin metode minim-invazive (laparoscopic). Astfel, peste 60% din pacienti pot fi tratati in regim ambulator.