fbpx

Reconstrucția mamară după mastectomie sau excizia sectorială

Reconstrucția mamară după mastectomie sau excizia sectorială
Cuprins

Una dintre procedurile indispensabile tratamentului cancerului de sân este îndepărtarea totală (mastectomie totală) sau parțială (numită și excizie sectorială) a unuia sau ambilor sâni. Această procedură, deși necesară, este însoțită de un impact psihologic imens asupra pacientelor, cărora le este îndepărtat simbolul feminității lor. Din acest motiv, majoritatea pacientelor aleg să recurgă la o operație care să le restaureze încrederea de sine, numită reconstrucția mamară dupa mastectomie sau excizia sectoriala. Aceasta poate fi efectuată la o anumită perioadă de timp după mastectomie, după terminarea celorlalte terapii adjuvante pentru cancer, sau imediat după mastectomie, numită reconstrucție mamară imediată. Ce teste sunt folosite de medici pentru a identifica cancerul de sân?

Ce este reconstrucția mamară?

Principalul scop al intervenției este să redea forma și dimensiunile unuia sau ambilor sâni în urma efectuării mastectomiei, în urma căreia au fost eliminate toate țesuturile, inclusiv mamelonul pentru a trata sau preveni cancerul.

Deși mai mulți factori sunt implicați în determinarea celui mai potrivit tip de reconstrucție a sânilor, există două opțiuni principale:

 

  • Implanturi: Acest tip de intervenție chirurgicală folosește implanturi cu silicon sau ser fiziologic.
  • Chirurgia cu utilizarea de țesuturi proprii: Această metodă folosește țesuturi din altă parte a corpului cum ar fi regiunea abdomenului, spatelui sau chiar a feselor.

 

În unele cazuri, chirurgul ar putea folosi o combinație a ambelor tehnici pentru a crea o reconstrucție cât mai naturală a sânului sau a sânilor. Tehnici suplimentare pot ajuta chirurgul să reconstruiască mamelonul și zona înconjurătoare dacă tratamentul cancerului le-a afectat.

Cum ne pregătim pentru operația de reconstrucție mamară?

Pregătirea pentru operație presupune, în primă instanță, un consult amănunțit pentru evaluarea stării dumneavoastră de sănătate și este necesar să renunțați la fumat deoarece poate afecta într-o mare măsură ritmul de vindecare și complicațiile posibile după intervenție.

Ce interventie de reconstructie mamara este cea mai potrivită pentru mine?

Tipul de intervenție reconstructivă pe care o femeie alege să o efectueze după excizia sânului depinde de mai mulți factori, printre care: dimensiunea și forma sânului care este reconstruit, vârsta și sănătatea femeii, istoricul intervențiilor chirurgicale din trecut, factorii de risc chirurgical (de exemplu, istoricul fumatului și obezitatea ) , disponibilitatea de țesut propriu și localizarea tumorii la nivelul glandelor mamare.

Fiecare tip de intervenție prezintă unele avantaje și dezavantaje, iar fiecare femeie ar trebui să ia în considerare toate riscurile și beneficiile aduse de una dintre ele atunci când are de luat această decizie.

Reconstrucția mamară cu implanturi

Pentru a fi posibilă efectuarea acestei operații, după excizia sânului trebuie să rămână suficientă piele și mușchi pentru a acoperi implantul. Procedura durează mai puțin decât transferul de țesuturi proprii, iar pierderile de sânge sunt mai reduse în acest caz. Totodată, implanturile beneficiază de o perioadă de recuperare mai scurtă decât în cazul celeilalte variante.

Posibile complicații ale reconstructiei mamare cu implanturi

 

  • Riscul de infecție
  • Formarea de hematoame în sânul reconstruit
  • Riscul formării de cheaguri de sânge
  • Perforarea sau ruptura implantului, care se poate scurge, pătrunzând în țesuturile învecinate
  • Formarea țesutului cicatricial dur în jurul implantului
  • Un posibil risc de a dezvolta o formă rară de cancer care afectează sistemul imunitar (limfom anaplastic cu celule mari)

 

Obezitatea, diabetul, fumatul și alți factori de risc dăunători pot crește exponențial rata complicațiilor.

De asemenea, ar trebui să aveți în vedere următoarele lucruri. S-ar putea ca această intervenție să nu fie potrivită pentru persoanele care au urmat anterior un plan de radioterapie pentru a trata cancerul. Mai mult de atât, implanturile nu durează o viață și odată cu trecerea timpului crește și riscul apariției diferitelor complicații. De aceea, se recomandă consulturi și screeninguri periodice femeilor care au optat pentru implanturi de silicon pentru a detecta posibila rupere  “silențioasă” a acestora.

Reconstrucția mamara cu țesuturi proprii

Această procedură durează mai mult decât în cazul implanturilor, iar perioada inițială de recuperare poate fi mai lungă.

Dintre complicațiile care pot apărea, amintim:

 

  • Moartea țesutului transferat
  • Cheaguri de sânge
  • Durere și slăbiciune la locul de prelevare a țesutului

 

În schimb, folosirea de țesut propriu poate oferi sânului o formă mai naturală și armonioasă, se poate simți mai moale și mai natural la atingere decât implanturile.

Recuperarea după operația de reconstructie mamara dupa mastectomie

Operația de reconstrucție mamară este o intervenție chirurgicală majoră. Fie că ați ales implanturile sau ați folosit țesut propriu, timpul petrecut pe patul de spital se poate întinde până la câteva zile.

Există de asemenea posibilitatea să aveți nevoie de mai multe intervenții chirurgicale pentru a reconstrui complet sânul (sânii).

Ambele tipuri de intervenții chirurgicale determină imposibilitatea de a efectua majoritatea activități zilnice timp de până la 2 luni. Cu toate acestea, impactul psihologic al pierderii unuia sau ambilor sâni poate dura mai mult decât acesta.

În primele 2 luni de recuperare după o intervenție chirurgicală de reconstrucție a sânilor, oamenii ar putea prezenta:

 

  • oboseală
  • durere, vânătăi, umflături sau dureri la nivelul sânilor și la nivelul de unde chirurgul a îndepărtat țesutul în timpul intervenției chirurgicale, cum ar fi abdomenul, spatele sau fesele
  • restricții la mișcare, cum ar fi ridicarea brațelor deasupra capului

 

După efectuarea reconstrucției mamare cu ajutorul implanturilor, cicatricea este redusă și nu este vizibilă în majoritatea cazurilor, însă în cazul celeilalte opțiuni, apare cicatrice și în locul de unde a fost prelevat țesutul donator.

În timpul perioadei inițiale de recuperare, se pot prescrie medicamente pentru ameliorarea durerii și se recomandă purtarea unui sutien elastic pentru a reduce inflamația.

Sânii reconstruiți nu vor semăna exact cu sânii naturali ai pacientei și nu vor oferi același nivel de senzație din cauza afectării nervilor de la acest nivel. Cu toate acestea, cu timpul, unele senzații pot reveni.

Astazi, chirurgii specializati in chirurgie plasica, estetica si reconstructiva pot corecta aproape orice defect, pot vindeca cicatrici si pot intarzia efectele imbatranirii. Ba chiar mai mult decat atat, chirurgia pielii este si un adversar de temut al cancerului, ajutand in vindecarea mai multor tipuri de cancer. Interventiile chirurgicale din cadrul clinicii Venart sunt realizate de medici cu vasta experinta, specializati in clinici renumite din Europa, SUA si Israel. Aflati mai multe detalii in sectiunea de Chirurgie Plastica, Estetica si Reconstructiva a clinicii noastre.

venosteam tratament varice bucuresti

Tratamentul Venelor Varicoase

Tratarea varicelor prin metoda Venosteam se face in regim ambulator folosind o tehnica minim-invaziva, dezvoltata de catre Dr. Rene Milleret si folosita cu succes de peste

Programați-vă acum
pentru o consultație

Oricat de banala ar fi o durere, nu o ignora. Asculta-ti corpul si nu il forta mai mult decat ai facut-o deja. In faze incipiente afectiunile sunt tratate mult mai usor si mai rapid. In cateva ore te poti intoarce acasa, in sanul familiei tale!

Un simplu control de rutina poate inlatura orice dubiu, iar interventiile chirurgicale efectuate de noi iti pot reda sanatatea, calitatea vietii si siguranta unui viitor in care tu sa poti functiona normal si optim!

Clinica Venart se afla in relatii contractuale cu Signal Iduna, NN Asigurari, Star BT, Sano Pass, Medicover, Allianz.

Back
Telegram
Call Back

    Numar telefon

    Puneti o intrebare
    1
    Buna ziua! Cu ce va putem ajuta?